Salutare colegi, Am revenit în familia Audi, după ce am renunțat la A3 8P, am achiziționat un A5 2.0 TFSI 2011. Mașina a fost achiziționată din Germania acum 2 saptamani (am fost personal după ea) după luuungi negocieri cu proprietarul. Ceva probleme cu distribuția sărita de la punct și câteva elemente exterioare cu probleme, portierele partea stânga, bara spate și mici zgaraieturi superficiale. Acum a întrat într-un program de restaurare complet al motorului: -pistoane și segmenti -cuzineți biela -cuzineți palier -cuzineți axiali -supape admisie, evacuare și simeringuri -chiulasa rectificata -verificat arbore și bloc -multe altele Lucrarea va fi efectuată de mine. Estetic aștept sa găsesc un meșter priceput pentru revopsire. Momentan ma axez pe reconditionarea motorului după aceea revopsirea elementelor cu probleme iar ulterior mici retrofituri. Orice sfat e binevenit !
Sa o stapanesti sanatos! Si pe mine ma tenteaza modelul si motorizarea, sper sa detaliezi operatiunile efectuate si eventual, costuri.
Revin cu noutăți, am reușit sa ambielez blocul, am verificat și pelicula de ulei sa fiu Sigur ca ungerea este corecta, am trimis și chiulasa la planat și verificat. Pana acum este totul în regula, ținem aproape
Se prelungește lucrarea din cauza lipsei timpului,dar înaintăm ușor și sigur! Chiulasa plantata și curățată, o echipam cu supape și simeringuri noi. Punem și o turbina noua și ușor ușor completam motorul, ceva sfaturi ce ar mai trebui înlocuit acum ?
Semeringul din spate: 06K103171G. Si chestia asta am inteles ca mai crapa: 06h103166G. Sa verifici codurile sa mearga pe ce ai tu, astea erau pt B8 meu Ce turbina pui?
Salut. Frumos proiectul ! Bafta in continuare, sa iasa totul ca la carte Ceva modificari la turbina/interne/evacuare ? Sau ramane totul Stock ?
Am luat o scurta pauza în recondiționarea motorului, dar am revenit în forță, sunt în stadiul de asamblare, chiulasa, distribuție....... Am vrut sa vedeți ce am găsit în sorbul pompei de ulei
Revenim la proiectul de suflet, între timp au sosit toate piesele necesare(sper), totul pe original cum trebuie sa nu avem emoții la pornire
După 2 luni și jumătate de la începutul proiectului a venit și momentul primei chei ! Cu oarecare emoții firești ( prima data când fac motorul mașinii personale pe lângă altele zeci, făcute clienților ) a rulat foarte bine, mai sunt chestii minore de pus la punct, o clema, un furtun etc. De acum mă orientez și spre achiziția unor piese de natura estetica, portierele stânga și revopsirea acestora. Probabil după va urma un polish total la prietenul @Cosmin ZKG ( sa nu se considere reclama, dar nu am încotro in zona ). Pana una alta, abia aștept sa o scot la drum !
După îndelungi reparații și bătăi de cap cu aceasta motorizare se apropie și momentul cel așteptat de a plimba mașina pe străzi cu zâmbetul pe buze Mașina a pornit (având multe emoții fiind primul TFSI pe care îl reconstruiesc), bineînțeles au mai fost nevoie de ceva piese, PCV valve, bujii, plăcute fata și spate. A primit și un polish profesional la colegul și prietenul meu @Cosmin ZKG (ii mulțumesc și pe aceasta cale pentru efortul și calitatea lucrării). Pot spune ca în acest moment mașina nu seamănă cu acea mașina de acum 3 luni când a fost adusa acasă. Am reușit sa găsesc portierele lovite, la culoare și am scăpat de o posibila diferența de culoare dacă apelam la revopsire.
Salutare, Nu am mai scris cam de multisor, povestea vietii cu TFSI , mers cateva sute de km si a murit pompa de ulei , demontat din nou motorul, inlocuit pompa ulei, alta chiulasa ... garnituri ... , etc Important este ca acum totul este in regula și merge precum un ceas elvețian cu genetic germanNe gandim la alte imbunatatiri - folie privacy Look și poate evacuare